VIDEO | Medicul Virgil Musta, despre anticorpii monoclonali: ”Neutralizează virusul și nu-i permit să se fixeze de receptorii celulari, să intre în celule și să se multiplice”

Publicat: 08/11/2021, 17:29
Actualizat: 08/11/2021, 18:00

În România, conform protocolului de tratament al infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, anticorpii monoclonali – soluție perfuzabilă se administrează pacienților cu forme ușoare și medii de boală, care nu necesită administrare de oxigen și care au factori de risc semnificativi pentru evoluția severă a COVID-19, de preferat în primele trei-cinci zile de la debutul simptomelor.

Eficiența anticorpilor monoclonali depinde de administrarea cât mai rapidă după debutul bolii, nu mai târziu de primele șapte zile.

Invitat la GÂNDUL LIVE, dr. Virgil Musta, președintele Comisiei de boli infecțioase a Ministerului Sănătății, a explicat cum acționează anticorpii monoclonali după administrare și a transmis că importanța acestor anticorpi, în urma studiilor efectuate, este incontestabilă.

”Anticorpii monoclonali, în principiu, nu contează care dintre preparate, acționează ca niște factori neutralizanți ai virusului, în momentul când acesta pătrunde în organism. Acești anticorpi, practic, sunt similari cu anticorpii pe care organismul îi produce în urma vaccinului și care, introduși în organism, te protejează în momentul în care virusul intră în organism.

Pot fi utilizați în faza acută a bolii, în primele 5-7 zile, în niște condiții speciale, la persoane la care saturația este peste 93% – adică nu necesită oxigen – și la categorii de persoane cu factor de risc sever. De ce? Terapia nu este cea mai ieftină și atunci se consideră că este important să-i salvăm pe cei care au factor de risc de evoluție foarte severă”, spune medicul Virgil Musta.

”Anticorpii monoclonali preiau rolul vaccinului”

Anticorpii monoclonali pot fi utilizați în cazul persoanelor care nu au dezvoltat anticorpi post-vaccin, care au un nivel scăzut de anticorp sau nu au deloc. 

În astfel de condiții, spune președintele Comisiei de boli infecțioase a Ministerului Sănătății, anticorpii monoclonali preiau rolul vaccinului anti-COVID.

”Pe de altă parte, există categoria persoanelor de care vorbeam înainte, care nu au dezvoltat anticorpi post-vaccin sau care au terapii imunosupresoare și care nu au au nivel suficient de anticorpi sau n-au nivel deloc de anticorpi. Aceștia, în momentul în care se introduc anticorpii monoclonali și aceștia persistă pe o perioadă mai lungă, practic preiau rolul vaccinului.

În momentul când virusul intră în organism, imediat anticorpii neutralizează virusul și nu-i permit să se fixeze de receptorii celulari, să intre în celule și să se multiplice. Am avut în studiu anticorpi monoclonali, pentru că experiența actuală este limitată, doar de o săptămână, o săptămână jumătate am primit anticorpi monoclonali pentru a-i folosi în tratamentul pacienților cu infecție SARS-CoV-2, forme ușoare și moderate”, mai spune medicul Virgil Musta.

”Experiența noastră de studiu arată că acești anticorpi au fost foarte eficienți. Pacienții au evoluat favorabil, în urma administrării anticorpilor, la 3-5 zile după administrarea acestora”

Dr. Virgil Musta, președintele Comisiei de boli infecțioase a Ministerului Sănătății

Administrarea profilactică a anticorpilor monoclonali

În ceea ce privește administrarea profilactică a anticorpilor monoclonali, la pacienții cu imuno-supresie, pe lângă vaccinare, medicul Virgil Musta spune că se poate vorbi despre o adevărată ”cheie a succesului”.

”Aici e cheia succesului prevenției acestor pacienți. Vedeți, vaccinul s-ar putea să nu dezvolte imunitate sufcientă. Este nevoie de a ajuta organismul să se apere împotriva virusului, în cazul în care se infectează. De aceea, la persoane care nu au făcut anticopi post-vaccinare, persoanele la care imunitatea este scăzută se recomandă să urmeze terapie cu anticorpi monoclonali profilactic sau, în momentul când sunt contacți cu o persoană infectată și există risc de infectare, să i se administreze astfel de anticorpi.

Sunt, la ora actuală, în avizare, în cercetare și spre avizare la EMA, anticorpi care au o durată foarte lungă de persistență în organism, între 9 și 12 luni. Aceștia te pot proteja pe o perioadă lungă de timp după administrarea lor”, a mai declarat medicul Virgil Musta la GÂNDUL LIVE.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Peste...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Vedetele care vor participa la Survivor România 2025. Vor fi surprize mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!